Divizia de Istoria Tehnicii – Adunarea generală de bilanț și Sesiunea de primăvară de comunicări științifice
În ziua de 14 aprilie 2022, Ora 11, Divizia de Istoria Tehnicii a organizat Adunarea generală de bilanț și alegeri. În vederea analizei de bilanț pentru mandatul de 4 ani 2018-2022, a fost întocmit Raportul de activitate al Diviziei de Istoria Tehnicii din cadrul Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române, pentru perioada iunie 2018 – aprilie 2022.
Ulterior Adunării generale de bilanț și de alegeri, Președintele Diviziei de Istoria Tehnicii, domnul Academician Dorel Banabic, a înmânat o Diplomă aniversară domnului Profesor universitar doctor inginer Florin Teodor Tănăsescu, membru de onoare al Academiei Române și membru al Diviziei de Istoria Tehnicii, la împlinirea vârstei de 90 de ani, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în domeniul cercetării și promovării realizărilor tehnice românești.
În partea a doua a întâlnirii, s-a desfășurat Sesiunea de primăvară de comunicări științifice în cadrul căreia au fost abordate următoarele tematici:
- 100 de ani de la nașterea lui Edmond Nicolau,
- Prezentarea volumului Istoria hidroenergeticii românești, vol.I 1884-1970, 2021, Editura Nouă, autori Paul Gheorghiescu și Alexandru Gheorghiescu, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea Sucursalei ”Porțile de Fier I” a societății Hidroconstrucția,
- 175 de ani de la nașterea inginerului Gheorghe Duca.
Instantanee de la eveniment:
Prezentarea lucrării dr.ing. Nona Millea, Edmond Nicolau. In Memoriam, | Lansarea volumului Istoria hidroenergeticii românești, autor Alexandru Gheorghiescu. | Prezentarea lucrării prof. Nicolae Noica, Ing. Gheorghe Duca - ctitor al învățământului tehnic românesc. 175 de ani de la naștere, de către conf. dr. arh. Sidonia Teodorescu, secretar DIT-CRIFST | Prezentarea lucrării Ing. Gheorghe Duca - reformator al învățământului tehnic superior în România, de către ist. Aurel Tudorache, Muzeul Universității Politehnica din București |
Acad. Gheorhe Păun, la prezentarea momentului Edmond Nicolau, In memoriam. | Imagine de perspectivă a sălii | Imagine de perspectivă a sălii |
Imagine de perspectivă a sălii |
- 12 ianuarie 2023, Ziua Culturii Naționale a României, Manifestarea Luceafarul: de la „poveste” la inteles, coordonator prof.dr. Gheorghe Doca.
- 16 ianuarie 2023, Ziua Culturii Naționale a României, Manifestarea „Cultura timpului, timpul culturii”, coordonator academician Dan Dubină.