Academician Dan Berindei, istoric și filozof, al optulea președinte CRIFST, 5 octombrie 2010 – septembrie 2020

Dan Berindei s-a născut la 3 noiembrie 1923 în Bucureşti, a urmat studiile primare în particular (Şcoala „Clemenţa”), liceale (la Liceul „Spiru Haret”) şi universitare (Facultatea de Istorie şi Filosofie, Secţia istorie) la Bucureşti. În 1969 şi-a susţinut teza de doctorat Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)

A fost cercetător şi secretar ştiinţific la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice (1946-1948), asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei Române (1948-1952); după îndepărtarea sa abuzivă din cercetarea ştiinţifică (1952-1955), a fost rechemat la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (1955-mai 1990) din Bucureşti, fiind succesiv: cercetător, cercetător principal (1956), secretar ştiinţific (1968-1970), vicepreşedinte al consiliului ştiinţific (1970-1975, 1978-martie 1989); profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (din 1990); profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti, unde a predat cursul de Istoria României în context universal (1991-1992, 1992-1993), profesor la Universitatea „Hyperion” (1992-2003) din Bucureşti. Specialist în istoria modernă a României, este autorul, singur sau în colaborare, a peste 90 de volume şi a peste 700 de articole şi studii apărute în prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate, în care abordează aspecte referitoare la istoria politică şi socială a secolului al XIX-lea (revoluţiile din 1821 şi 1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă), la istoria economică, istoria culturii, a jurnalismului, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţiile internaţionale, publicând ca autor sau în colaborare: Aspecte militare ale răscoalei populare din 1821 (1962); La reforme agraire de 1864 en Roumanie et son application (1966, în colab.); Reforma agrară din 1864 (1967); Cucerirea independenţei României (1967); L’Union des Principautes Roumaines (1967); Revoluţia română de la 1848 (1969, 1974); L’annee revolutionnaire 1821 dans Ies Pays Roumains (1973); Independenţa României (1976); Epoca Unirii (1979 și o nouă ediţie în 2000); Bucureşti. Ghid turistic (1979, în colab.); 1848 în Ţările Române (1984); Călători români paşoptişti (1989); Revoluţia română de la 1821 (1991); Societatea românească în vremea domniei lui Carol I, 1866-1876 (1991 și ed. a II-a, 2001); Revoluţia română din 1848-1849. Consideraţii şi reflexii (1997); Românii şi Europa în epoca premodernă şi modernă (1997); Revoluţia română de la 1848-1849, însemnătatea şi programele ei (1998 ediție în limba franceză); Les Roumains et la France au carrefour de leur modernite (2002); Geopolitique de la Roumanie. Regards croises (2003, în colab.); Istoria Academiei Române (2006 și ed. a II-a, 2016); Les Roumains en Europe au XIX-e siecle. Etudes et essais historiques (2008); Românii şi francmasoneria (2008); Constituirea României moderne (2009) și În mijlocul cetăţii (2009).

Publicații în domeniul diplomației: Din începuturile diplomaţiei româneşti moderne (1965); Cultura naţională română modernă (1986) și Diplomaţia românească modernă de la începuturi la proclamarea independenţei de stat, 1821-1877 (1995).

În domeniul personalităților, de istoriei modernă a României, a publicat: Mihail Kogălniceanu, Texte social-politice alese (1967); Bălcescu (1969; ed. revăzută 2009); Pe urmele lui Nicolae Bălcescu (1984); Portrete istorice (2001 şi 2009) ş.a.m.d.

A identificat şi publicat izvoare istorice privitoare la istoria modernă a României: Documente privitoare la Unirea Principatelor (vol. I, II, IV, V în 1959, 1961, 1997 și 2007); Documente Hurmuzaki. Serie nouă. Rapoarte consulare austriace, 1812-1823 (1967) și Războiul pentru independenţă naţională 1877-1878.

Documente militare (1971, în colab.); Independenţa României. Documente (II/1-2, 1977, în colab.); Documente privind domnia lui Alexandru loan Cuza, I, 1859-1861 (1989, în colab.); în domeniul istoriei contemporane, a tipărit Jurnalul politic al profesorului loan Hudiţă (18 vol., 1997-2015). A colaborat la apariţia tratatului Istoria României (vol. IV, 1964); Bibliografia analitică a periodicelor româneşti (vol. II, 1970-1972); Enciclopedia istoriografiei româneşti (1978); Dicţionar diplomatic (1979); Independenţa României. Bibliografie (1979); The Independence of Romania. Selected Bibliography (1980); coordonator şi autor la tratatul Istoria românilor (vol. VII/1, 2003 și ed. a II-a, 2015).

S-a numărat printre autorii unor lucrări colective, între care: Introduction in Thistoriographie roumaine jusqu’en 1918 (1964); Destrămarea monarhiei austro-ungare. 1900-1918 (1964); Reprezentanţele diplomatice ale României (2 vol., 1967 și 1971); Diplomaţi iluştri (1971, 1983, 1986); Breve historia de Romania (1982) ş.a.

Membru corespondent din 9 martie 1991, titular din 10 noiembrie 1992, Vicepreşedinte în perioada 18 mai 2006 – 24 aprilie 2014; preşedinte în perioada 1993-2005 și 2016-2019, Preşedinte de onoare în perioada 2015-2016, 2019-2021 al Secţiei de Ştiinţe istorice şi arheologie și Președinte CRIFST, al Academiei Române, în perioada 5 octombrie 2010 – septembrie 2020.

A fost redactor-şef al publicaţiilor: „Memoriile Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române”, „Revue Roumaine d’ Histoire”, „Studii şi materiale de istorie modernă” şi membru în colegiile de redacţie a unor publicaţii de profil române şi străine („Historia Urbană”, „Arhiva genealogică”, „Cahiers «Charles Fourier»” din Besançon, „Revue d’Europe Centrale” din Strasbourg-Paris).

Membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (1994), membru titular străin al Academiei Polone de Ştiinţe şi Litere din Cracovia (1996), membru în Comisia internaţională a presei (din 1965), membru al Asociaţiei de Istorie Contemporană din Franţa (din 1971), Societăţii de Istorie Modernă a Franţei (din 1972), Confederaţiei Internaţionale de Genealogie şi Heraldică (din 1972), Comisiei Internaţionale de Studii Slave (din 1975), Centrului Italo-Român de Studii Istorice din Milano (din 1979), Comisiei Internaţionale de Istoria Relaţiilor Internaţionale (din 1980), Societăţii pentru Istoria Secolului al XVIII-lea din Austria (din 1984), Asociaţiei Istoricilor Europeni (din 1985), Societăţii de Istoria Revoluţiei de la 1848 şi a revoluţiilor din secolul XIX din Franţa (din 1985), Societăţii Sud-Est Europene din Germania (din 1988), Societăţii „P. J. Proudhon” din Besançon (din 1990), Asociaţiei Istoricilor Francofoni din Paris (din 2000), membru de onoare al Societăţii de Genealogie şi Heraldică a Greciei (din 1981), membru fondator al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (vicepreşedinte 1971-1981, preşedinte (1981-2021) a Fundaţiei Europene „Nicolae Titulescu”, Fundaţiei Dunăre-Marea Neagră; secretar al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977-1993) şi preşedintele acestuia (1993-2015).

Doctor honoris causa al Universităţii din Craiova (2001), Universităţii „Ovidius” din Constanţa (2007), Universităţii „Valahia” din Târgovişte (2009) şi Universităţii de Vest din Timişoara (2009).

A fost distins cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române (1977) şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler (2002).

Se numără printre principalii donatori ai Academiei Române, căreia i-a oferit conacul, moşia şi pădurea Dobroteşti (jud. Teleorman).

A decedat la 23 decembrie 2021, la București

Bibliografie selectivă: