Academician Ștefan Milcu – medic, biolog și antropolog, al treilea președinte al CRIFST, cu 2 mandate, 30 nov. 1972 – 29 aprilie 1982 și 10 iunie 1994 – 1 decembrie 1997.

Ștefan-Marius Milcu s-a născut la 15 august 1903, la Craiova, urmând studiile secundare și liceale la Turnu Severin şi Craiova, cele superioare la Bucureşti, Facultatea de Medicină, iar în 1928 şi-a susţinut teza de doctorat: Este corpusculul carotic un paraganglion?, obţinând titlul de doctor în medicină devenind un remarcabil savant român de reputație mondială.

A fost medic extern la unele spitale din Bucureşti în perioada 1924-1926, preparator în anii 1924-1927, asistent între 1924-1935 la Institutul de Anatomie şi Embriologie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, iar între 1935 şi 1942 a fost asistent la Clinica endocrinologică, apoi şef de lucrări în Clinica de neurologie şi endocrinologie în perioada 1943-1946, după care conferenţiar universitar în perioada 1946-1948 şi profesor titular între 1948-1973 la Clinica endocrinologică din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, al cărui rector a fost în perioada 1953 – 1955, iar între 1957 – 1977 a condus Institutul de Endocrinologie „Constantin I. Parhon” din Bucureşti.

S-a aplecat asupra tuturor sectoarelor endocrinologiei, referitoare la patogenia afecţiunilor endocrine şi la biochimia sindroamelor endocrine. A aprofundat multiple aspecte ale interrelaţiilor sistemului nervos cu glandele endocrine, punând în evidenţă modificarea reactivităţii tisulare la hormoni în raport cu integritatea sistemului nervos; aducând contribuţii la cunoaşterea hormonilor gonadotropi şi tireotropi, a funcţionalităţii sistemului hipofizocortico-suprarenal, a spermatogenezei. A fost considerat pionier al aplicării izotopiloi radioactivi în endocrinologie.

Contribuţii în organizarea prevenirii şi combaterii distrofiei endemice tireopate în România.

Cercetări de biologie vegetală şi animală referitoare la efectul stimulator al hormonilor asupra unor plante şi animale de cultură.

A condus investigaţii antropologice complexe asupra populaţiei din diferite zone ale ţării (Bicaz, Porţile de Fier etc.). Rezultatele cercetărilor le-a prezentat în numeroase lucrări, studii, articole, comunicări, adevărate lucrări de referinţă în domeniu, după cum urmează: Guşa endemică (1949); Epifza, glandă endocrină (1957); Terapeutica bolilor endocrine (1962); Fiziopatologia glandei tiroide (1964); Genetica umană (1966); Introducere în antropologie (1967): Endocrinopatiile genetice (1968); Endocrinologia ginecologică (1969); Andrologia clinică (1970); Endocrinologie clinică (1975).

A fost coautor al Tratatului de endocrinologie clinică şi al Atlasului antropologic al Olteniei.

S-a aplecat şi asupra istoriei ştiinţelor medicale prin lucrările sale: Istoria medicinii (1980); Scurtă istorie a endocrinologiei române (1981); precum şi asupra filosofiei: Unitatea problematică a ştiinţelor (1981); Antropologia în contextul culturii (1982).

A devenit membru titular al Academiei Române de la 1 noiembrie 1948, vicepreşedinte în perioada 18 martie 1963 – 1 martie 1974, secretar general între 2 iulie 1955 – 18 martie 1963; preşedinte al Secţiei de ştiinţe medicale în perioada 1974-1990 și președinte CRIFST al Academiei Române, în 2 mandate, 30 noiembrie 1972 – 29 aprilie 1982 și 10 iunie 1994 – 1 decembrie 1997.

Membru al unor prestigioase academii: Academia de Ştiinţe Medicale din România, Academia „Leopoldina” din Halle, Academia de Medicină din Paris, Academia Tiberina din Roma, Academiilor de Ştiinţe din Belgia, Bulgaria, Polonia, Serbia, Ungaria, a Societăţii Regale de Medicină din Londra, Societăţii de Medicină „J. E. Purkyne” din Praga, Societăţii de Endocrinologie din România, Societăţii Internaţionale de Endocrinologie, Societăţii Europene de Tiroidologie, Societăţii Europene de Radiologie, Societăţii de Endocrinologie din Franţa și Societăţii Internaţionale de Biologie din Paris.

A fost distins cu: Premiul de Stat (1964), „Ordinul Muncii” (1956), Medalia de argint a Academiei de Ştiinţe din Praga (1964), Medalia „Metodiu şi Chiril” a Academiei de Ştiinţe din Sofia (1970), Medalia de argint „Rene Descartes” a Universităţii „Rene Descartes” din Paris (1991). „Om de Ştiinţă Emerit” (1968).

Doctor honoris causa al universităţilor din Budapesta, Craiova, Iaşi, Rennes, Târgu Mureş şi Timişoara.

A decedat la 1 decembrie 1997, în Bucureşti

Bibliografie selectivă: