Home » Evenimente » CRIFST Craiova: Ședința de lucru – un Eveniment adevărat !

CRIFST Craiova: Ședința de lucru – un Eveniment adevărat !

În data de 20 octombrie 2023 a avut loc, la București, Adunarea Generală CRIFST în care s-a analizat activitatea desfășurată în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023.

Adunarea Generală a început la ora 10:00 și s-a terminat la ora 16:00. A fost diferită de alte Adunări Generale. Nu în totalitate.

Cu această ocazie Academia Română, prin Conducerea CRIFST, a acordat Diplome aniversare colegilor care au împlinit, în 2023, o vârstă „rotundă” și a eliberat legitimații pentru colegii care s-au înscris în asociația noastră. Am primit, pentru colegii din CRIFST Craiova, 10 legitimații și 4 Diplome aniversare.

Pe drumul de întoarcere ne-am gândit cum să le transmitem colegilor Diplomele, Legitimațiile, dar mai ales mesajele pe care le-am recepționat noi, Președintele și Secretarul Filialei, cei care am participat la Adunarea Generală.

Așa a apărut ideea unei „ședințe de lucru”.

CRIFST Craiova

S-a propus să ne întâlnim miercuri, 1 noiembrie, adică în ziua în care, noi românii, am marcat 95 de ani de existență a Societății Române de Radiodifuziune.

Poate spațiul în care ne-am întâlnit, poate motivele pentru care ne-am întâlnit, poate oamenii care au participat, sau poate toate la un loc au făcut ca …Ședința de lucru să fie un Eveniment adevărat, în care emoția, implicarea, vorbele bune spuse despre oamenii de azi și de ieri, despre CRIFST, au adus la Craiova atmosfera din Aula Academiei Române, în care s-a desfășurat Adunarea Generală din data de 20 octombrie 2023.

Fotografiile, aranjate cu dăruire, și comentariile făcute cu tâlc de doamna Simona-Mariana Crețu, prezentate mai jos, reușesc să redea „atmosfera” ședinței de lucru.

Gheorghe Manolea

CRIFST Craiova: Ședința de lucru (PDF)

 

Lasă un răspuns