Home » Evenimente » Lansarea Monografiei „Școala Gimnazială „Traian” din Craiova, între tradiție și modernitate”

Lansarea Monografiei „Școala Gimnazială „Traian” din Craiova, între tradiție și modernitate”

Școala Gimnazială „Traian” din Craiova, între tradiție și modernitateAutor prof. dr. Ionuț-Adrian Pătularu – membru CRIFST Craiova

 

Sâmbătă, 20 aprilie, în atmosfera  elegantă, oferită de  Muzeul de artă din Craiova, plină de emoțiile participanților, a fost lansată  Monografia Școlii Gimnaziale „Traian” din Craiova.

 

Cuvânt înainte

Un instrument pentru transferul energiei stocată în istoria Școlii  Gimnaziale „Traian”.

La început am răsfoit primele pagini ale Monografiei „Școala  Gimnazială  „Traian” din Craiova…între tradiție și modernitate” , iar apoi am citit cu atenție pagină cu pagină. Știam câte  ceva din istoria acestei școli  dar  informațiile noi pe care le-am găsit,  corelațiile pe care autorul le face între  etapele evoluției școlii  și   enunțarea contribuțiilor dascălilor  la  „mărirea” fizică și spirituală a acestui așezământ de învățătură pentru școlari, m-au convins că …„Istoria este ca o busolă care indică de unde s-a plecat, unde s-a ajuns, dar mai ales ne dă „energia” pentru a merge mai departe”.

Istoria înseamnă, vrând-nevrând, ordonarea calendaristică a evenimentelor,  înseamnă „cifre”, date statistice  care dau  dimensiune concretă evoluției așezământului  de învățătură. Deși  Monografia „Școala Gimnazială „Traian” din Craiova …între tradiție și modernitate”   este  presărată cu date statistice, prezintă multe-multe evenimente ordonate calendaristic, adică are culoare istorică este, totuși, în totalitatea ei, un instrument pentru transferul energiei stocată în istoria școlii.

Această  metamorfoză în „instrument”  a fost gândită de autor, prof.dr. Ionuț-Adrian Pătularu, și transformată în realitate  de  foștii elevi ai Școlii gimnaziale „Traian”,  care povestesc,  cu convingere, cu detașarea izvorâtă din  realizările lor profesionale,  cum  le-a dat școala „Traian” puterea de aș găsi un sens  în această societate. Elevii de ieri,  prin exemplul lor,  asigură transferul energiei către  elevii de azi. Această monografie  le oferă elevilor de azi modele contemporane, modele  credibile, de care avem atâta nevoie, iar Școala Gimnazială „Traian” poate oferi acest nobil concept al plenitudinii.

Prof.dr.ing.Gheorghe Manolea

Președinte – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii CRIFST, Filiala Craiova

Lasă un răspuns