Deși incomplet recunoscut oficial și deseori uitat sau trecut cu vederea, Henri Coandă este începătorul unei școli de gândire în materie de aeronautica mondială:
-a observat primul faptul că „metoda planului înclinat” este inoportună în obținerea portanței;
-a observat întâi experimental și apoi a studiat teoretic și matematic adeziunea jeturilor de fluid la suprafețe curbe învecinate, intuind de la bun început aplicațiile în aeronautică;
-a stabilit/enunțat și descris atât în mod teoretic cât și experimental, condițiile optime de producere a efectului de adeziune la perete a fluidului, precum și de menținere a regimului laminar de scurgere al acestuia;
-a imaginat, experimentat și proiectat acele dispozitive menite aplicării efectului Coandă;
-a stabilit limitele de aplicare ale efectului și condițiile în care trebuie realizată;
-a inventat și proiectat (poate și construit ?) vehicule aeriene (sau aerospațiale ?) care aplică efectul Coandă.
Aceste invenții (în speță aerodina lenticulară) nu au avut nici precedent și nici omolog până în clipa de față, ceea ce face ca opera lui să fie caracterizată prin unicitate.
Lucrarea de față va face o prezentare selectivă a multor altor „aerodine lenticulare” pentru a se putea face astfel o analiză comparativă cu aerodina lenticulară Coandă.
Unicitatea operei lui Coandă în condițiile revoluției tehnologice din aviația postbelică (PDF)
Lasă un răspuns