Despre / cu privire la Michel Foucault – despre natura umană

Viorella Manolache

Cercetător științific III, dr., Institutul de Științe Politice și Relații

Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București

 

Despre natura umană – despre Michel Foucault

 „Nu m-am preocupat niciodată de filosofie (…). Cum se face că mă interesează atât de mult politica?”¹ este mărturisirea amplasată ca reper director al subcapitolului care demarează prezentul articol, inclusă în economia celei de-a doua părți a dialogului Noam Chomsky – Michel Foucault, Despre natura umană (1971). Discuția moderată de Fons Elders reprezintă, în sine, un act de reflectare, din unghiuri diferite, a particularității unei dezbateri care evidențiază, în fapt, însăși frontalitatea persistentă în chiar actele matriceale ale culturii și ale politicii occidentale. Cu toate că relația/raportul Noam Chomsky – Michel Foucault funcționează distinct-echilibrat (Foucault nefiind convins de a participa prin simpla menționare a lui Chomsky și tatonând propria implicare în proiectul-dezbatere, concretizată ulterior angajant și fără rezerve), dialogul lasă să se întrevadă tușele de profil, poziționarea și problematizarea particulară pe care o cultivă Foucault, toate acestea devenind, în sine, un plus-argument atras în susținerea actului de a relansa mecanismul de a discuta (în spiritul dezbaterii) … despre Michel Foucault.

Natura umană se cere a fi privită/lecturată în/din/prin tripla prezență semnificativă a prepoziției despre – de la două personalități diferite fizic și mental, de la un vorbitor de limbă engleză și unul de limbă franceză, înspre înțelegerea reciproc-corectă și înspre „cunoașterea profundă, detaliată, bazată pe o serie de argumente impresionante”²; în legătură cu „ciocnirea care a devenit vizibilă și audibilă în partea a doua a dezbaterii, atunci când discuția a virat explicit către politică în termenii naturii umane, ai puterii, ai nedreptății și ai dreptății”³, echivalent al sinonimului (domesticit) împotrivă – „ciocnirea paradigmelor este o dezbatere în cadrul căreia doi intelectuali independenți și curajoși discută pe larg despre idealuri și practici în cultura și politica occidentală”⁴.

Din același unghi relațional, dezbaterea astfel prefațată este mai mult despre Michel Foucault, decât despre Noam Chomsky, în sensul în care despre [Michel Foucault] presupune un plus de individualizare a personalității lui Michel Foucault, identificabilă în textul introductiv al lui Fons Elders, atât prin detalierea întâlnirii directe (în două rânduri) dintre cei doi, cât și prin uzitarea unor sintagme cu rol de detaliere nu doar cu privire la poziționarea acestuia (puncte de vedere/de plecare, argumente, ipoteze etc.), ci referitoare la înseși tușele lui personale: „Michel Foucault se manifestă ca un parrhesiast, adică un povestitor îndrăzneț și liber, care iubește problematizarea ca un act de creație”⁵.

Despre Foucault corespunde [aici] ipostazei unui parrhesiast interesat (în lipsa oricărei orbiri, surzenii, densități ideologice care ar putea să îl împiedice să se preocupe de subiect) de politică, formulă crucială care determină existența/societatea, și susține relațiile economice, formele de manifestare – permisiunile – interdicțiile care guvernează comportamentul⁶ celui dezinteresat de politică reprezentând un act scandalizant, „cu adevărat o problemă”⁷. Problematica democrației (în ipostaza de „exercitare efectivă a puterii de către o populație care nu este nici divizată, nici ordonată ierarhic în clase”, model care, prin dictatura de clasă, prin instrumentele violente de ordin instituțional și constituțional ale puterii de clasă invalidează modelul) devine argumentul foucault-ian de reformulare a opțiunii de interes: în ce fel vă interesează politica?⁸. Acesta este nodul pe care Foucault îl supralicitează prin chiar asumarea sarcinilor politicii veritabile, recunoscute în/prin: indicarea/expunerea tuturor relațiilor de putere politică cu rol și efect de controlare, de oprimare sau de reprimare a corpului social; critica îndreptată în direcția mecanismelor cu aparență neutră/independentă a instituțiilor, care utilizează obscur violența politică; recunoașterea infiltrării puterii politice în profunzimea societală, prin demascarea centrilor și a punctelor sale invizibile de sprijin; expunerea solidității și a rezistenței acesteia.⁹

În accepția (deductibilă a) lui Foucault, despre reprezintă perspectiva propagată în interiorul unei anumite civilizații [a noastre – s.n.], a unui anumit tip de cunoaștere, într-o formă particulară de filosofie, specifică unui sistem de clasă, orientând dezbaterea despre natura umană, despre dreptate, despre împlinirea esenței umane în/înspre orizontul unor coordonate apte a bulversa înseși reperele societății: „(…) societatea noastră este atinsă de o boală cu adevărat curioasă, foarte paradoxală, căreia nu i-am descoperit încă numele, iar această boală mentală are un simptom foarte curios, care este însuși simptomul care a provocat această boală mentală”¹⁰.

Tușele menționate erau trasate de către Maurice Blanchot în „Michel Foucault așa cum mi-l imaginez”¹¹, subliniind interesul afirmat de Foucault – în a trata „probleme care aparțin dintotdeauna filosofiei (…), dar făcând ocolul prin istorie și prin sociologie”¹² –, un parrhesiast „în mers, singuratic și tainic”, căruia nu i se poate reproșa „apolitismul” dedus din și prin „refuzul unei lupte care ar putea deveni într-o bună zi decisivă (lupta finală), absența oricărui proiect de reformă universală”¹³. Despre Foucault devine (pre)textul lui Maurice Blanchot de a dedica un insert esențializat – în spiritul sintagmei-etalon al lui Claude Morali, Cine-i eu astăzi? – , poziției dificile, dar privilegiate a acestuia, angrenate „slalom-ului între filosofia tradițională și abandonarea oricărui spirit de seriozitate”¹⁴, sub regula lui nici – nici sociolog, nici istoric, nici structuralist, nici gânditor, nici metafizician. Tocmai în acest construct așază Maurice Blanchot sensul și semnificația sintagmei paradoxale a lui Foucault n-ar fi Foucault, ca modalitate de aprofundare a lui despre Foucault, oportunitate de a „face să funcționeze ficțiuni înlăuntrul adevărului”¹⁵.

Cu privire la Foucault

Bogdan Ghiu include tehnica lui Foucault înlăuntrul mecanismelor structuralismului politic de factură genealogică, în corpus-ul matricei relațiilor substanțializat-autonomizate, lansând aserțiunea – cu privire la Foucault –: „Ca un Stephen King al filosofiei, Foucault scrie un horror analitic- conceptual al puterii (…) Puterea nu reprimă natura, ci o produce; corelativul puterii este individualitatea modernă. Căci, în viziunea lui Foucault, politica este esențialmente una a resurselor umane”¹⁶.

Există în aserțiunea menționată un dublu sens director, apt a accentua construcția realizată cu structura prepozițională cu privire la Foucault.

Prima vizează evidența potrivit căreia prin chiar intermediul dezbaterii referitoare la natura umană, despre și cu privire la converg înspre același pol de interes. Cursul din 15 ianuarie 1975 exemplifică, analizează și, în egală măsură, îl pune în discuție pe Foucault însuși¹⁷, prin denunțarea transgresării înspre inventarea tehnologiilor pozitive ale puterii, „de la o putere care izgonește, exclude, condamnă, marginalizează, reprimă, la o putere care este în sfârșit pozitivă, o putere care produce, observă, știe și se multiplică plecând de la propriile sale efecte”¹⁸.

Problematica este dezbătută în dialogul Despre natura umană, printr-un tip de clarificare necesară – în accepția lui Foucault, conceptul de viață reprezintă un „indicator epistemologic clasificator și diferențiator”¹⁹, identic structural cu natura umană, despărțit de reperele de funcționare ale unui concept științific, subsumat indiciarului de „desemnare a anumitor tipuri de discurs în relație sau în opoziție cu teologia, cu biologia sau cu istoria”²⁰. În sine, dialogul individualizează, prin referire cu privire la Foucault, preocuparea acestuia de a așeza „în locul istoriei descoperirilor cunoașterii o examinare a transformărilor înțelegerii”, creativitatea implicând însuși actul de renunțare la dilema subiectului cunoscător²¹. Ceea ce există – cuantificabil – consistă într-o serie de creații/invenții posibile, în ordinea limbajului/cunoașterii, noul fiind produsul punerii în joc a unui corpus de reguli apte a defini acceptabilitatea – gramaticalitatea – nodul științific al enunțurilor²². Lecturată prin această grilă, problematizarea reprezintă un act aplicat concret și specific, cu privire la Foucault (cel din dialogul cu Chomsky) poziția acestuia fiind una empiristă, de corelare a datelor sensibile și a faptelor, dispuse pe nivele și în structuri specifice.

A doua recalibrează capacitatea relațională a lui cu privire la, prin tentativa de a revalorifica semnificația comparației – „Ca un Stephen King al filosofiei” – până la un punct fundamentată de/prin chiar relația/raportul lui Michel Foucault cu filmul, cel din urmă învestit cu prerogativa de artă capabilă a (dis)pune imaginile în dinamica transpunerii relațiilor de putere, secvențialitate care face din cinematografie un medium de reevaluare a cunoașterii²³.

Dacă ar fi să acredităm-cu-orice-preț sintagma comparativă cu o substanță funcțională – „ca un Stephen King al filosofiei” se cere a fi revăzută prin plus-valorificarea – „ca Marguerite Duras și Werner Schroeter”: „ca Marguerite Duras” în sensul în care natura umană implică vizibilitatea care- încă-nu-a-devenit-prezență a personajului asimilat, transfigurat până la a fi perceput drept „una cu textul (…) sau mai degrabă un amestec de text/imagine”²⁴; „ca Werner Schroeter”, regizorul amplasat de Foucault la chiar polul opus lui Bergman (cel care îl plictisește!), prin valorificarea unui „imediat care nu încearcă să arate ce se întâmplă” și prin actul „de a evita complet filmul psihologic (…), prin corpuri, fețe, buze și ochi care fac dovada pasiunii”²⁵. Regizoral, Foucault nu „scrie un horror analitic- conceptual al puterii”, ci vede, pe de o parte, ceea ce nu este cinematografie (opunându-se istoriei drept model al unei „mari evoluții continue și omogene” sau demersului de acceptare a schimbării ca „un dat preocupat în a-și descoperi cauza”, prin sarcina de a distinge între diferitele tipuri de evenimente și de a „defini transformările care s-au produs efectiv, sistem conform căruia anumite variabile au rămas constante în timp ce altele au fost modificate”²⁶) și ceea ce este (misiunea de a utiliza camera pentru a descoperi-explora, printr-o formulă intensă, calculată și/sau aleatorie, „descoperire a ceva, rupere a unui unghi, a unui volum, a unei curbe, urmărind o urmă, o linie, eventual o ondulație”²⁷). Astfel, Foucault explică direcționarea cinematografiei înspre modalitatea de „reprogramare a memoriei populare, care exista, dar nu avea nicio modalitate de a se exprima. Așa că oamenilor li se arată nu ceea ce au fost, ci ceea ce trebuie să-și amintească că au fost”²⁸, dar și evidențiază, prin ochiul camerei lui Schroeter, că demersul nu este unul de a detalia pentru a crea plăcere (și, cu atât mai puțin, de a cultiva accente horror!), ci de a „frământa corpul ca pe un aluat din care iau naștere imagini, imagini ale plăcerii”²⁹.

Michel Foucault despre drepturile omului: o luare de poziție actuală

Prin intermediul traducerii dialogului Chomsky-Foucault, publicat la The New Press, New York, 2006, John Rajchman³⁰ prezintă un set de elemente de plus-relevanță în/prin chiar două noduri de contextualizare distincte.

Primul are în vedere o evidențiere a momentului, a factorilor cultural-politici favorizanți și a abordării expuse, demers sintetizat prin chiar datele conversației menționate – schimbul dialogal televizat a avut loc în Olanda, în luna noiembrie 1971; Noam Chomsky a vorbit în engleză, Michel Foucault, în franceză; dialogul a fost parte a unor dezbateri demarate și întreținute de gânditorul olandez Fons Elders, în logica reunirii perechilor de filosofi cu tradiții de gândire diferite/opuse; dar, insistă John Rajchman, „nici Chomsky, nici Foucault nu au fost filosofi, în sensul academic restrâns; ambii au dezvoltat abordări originale, asumându-și rolul de intelectuali politici sau publici”³¹. Datarea evenimentului reprezintă, la rându-i, un act premeditat, integrat post-1968, extrapolării arenei transnaționale, marcate de (trans)figurări internaționale (via Praga, Berkeley, Paris, Mexico City sau Asia), transgresând limitele unor simple luări de poziție, înlăuntrul unei dinamici în trei timpi: refundamentarea dialogului intelectual între/dintre filosofi/gânditori din spații diferite, afectați de evenimentele secvenței istorice; validarea sau preschimbarea unor matrice apte a răspunde noilor chestionări care însoțeau mișcările politice; examinarea critică a modelelor vechi (de sorginte marxistă) și evaluarea angrenării în corpus-ul tradițiilor iluministe sau al transformările particulare în desfășurare (de la nesupunere civică, la democrație participativă). În acest areal de gândire se cere a fi plasată ritmicitatea dialogului Chomsky-Foucault, în sensul în care ambii se mișcă liber, deși dinlăuntrul unor „geografii intelectuale și politice diferite”, în clarificarea unor aspecte punctual- punctate care vizau limba și creativitatea sau/și puterea și politica: „Disputa privind natura umană va cristaliza diferențele de abordare – lingvistice, filosofice și politice – în/din lucrările lui Chomsky și Foucault”³².

Al doilea întrevede în/prin dezbatere, un dialog continuu-continuat, volumul (2006) îndosariind luările de poziție ulterioare, clarificările și post-elaborările (după 1976), insistând, în ceea ce îl privește pe Michel Foucault, asupra a două texte/prelegeri ulterioare – prima susținută la Universitatea Stanford (1978) și declarația publicată în Libération, în anul 1984, cu puțin timp înainte de moartea acestuia. Ambele se cer a fi contextualizate ca forme de desprindere-până-la-un punct de perspectivele emise în anul 1971, prin construcția unor linii de poziționare noi, dar și de aprofundare a temei dezbătute.

Confronting Governments: Human Rights (Libération, iunie 1984) reprezintă, ca formă și fond, un text-declarație-manifest, motivat de premisa de a „vorbi împreună”, ca luare de poziție („dreptul nostru”) cu privire la „dificultatea comună de a mai îndura (motivele pentru care bărbați și femei preferă să-și părăsească țara decât să trăiască în ea – s.n.) ceea ce se întâmplă”³³. Argumentul consistă în existența unei cetățenii internaționale, cu un cumul de drepturi și de constrângeri care obligă și reclamă libertatea de a se pronunța împotriva și la denunțarea oricărui abuz de putere, în spiritul unei solidarități reciproce, ca act manifest al statutului de membrii ai comunității celor guvernați. Michel Foucault condamnă ferm preocuparea guvernelor, cele care pe fundalul preocupării de/cu bunăstarea societală, își arogă dreptul de a considera „profit sau pierdere nefericirea umană pe care o provoacă deciziile sau neglijența acestora”: „Este o datorie a cetățeniei internaționale de a face publică mărturia suferinței oamenilor (…) Aceasta nu trebuie să fie un reziduu tăcut al politicii, ci întemeiază dreptul absolut de a te revolta și de a vorbi cu cei care dețin puterea”³⁴. Logica funcțional- propusă este una a înlănțuirii cauză-efect – indivizii se pot indigna și vorbesc și pot manifesta; guvernele vor reflecta și vor acționa – prin chiar despărțirea de lirismul indignării și refuzul rolului simbolic-teatral al acesteia, prin intervenția direct-politică a cetățeanului în sfera politicii și a strategiilor internaționale, prin chiar slăbirea (treptată a) monopolului guvernelor privind realitatea, toate acestea drept apanaj al voinței manifeste a cetățenilor, și drept prerogativă a naturii umane angajate.

Note

¹ Noam Chomsky/Michel Foucault, Despre natura umană, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2012, p. 49.

² Ibidem, p. 6.

³ Ibidem.

⁴ Ibidem, p. 7.

⁵ Ibidem.

⁶ Ibidem, p. 48.

⁷ Ibidem, p. 49.

⁸ Ibidem, p. 51.

⁹ Ibidem, pp. 52-53.

¹⁰ Ibidem, pp. 70-71.

¹¹ Maurice Blanchot, „Michel Foucault așa cum mi-l imaginez”, în Michel Foucault, Biopolitică și medicină socială, Idea Design & Print, Cluj, 2003, pp. 5-19.

¹² Ibidem, p. 6.

¹³ Ibidem, p. 14.

¹⁴ Ibidem.

¹⁵ Ibidem.

¹⁶ Bogdan Ghiu, „Postfață”, în Michel Foucault, Anormalii, Editura Univers, București, 2001, pp. 421-422.

¹⁷ Ibidem, p. 53.

¹⁸ Ibidem, p. 58.

¹⁹ Noam Chomsky/Michel Foucault, Despre natura umană, op. cit., p. 18.

²⁰ Ibidem.

²¹ Ibidem, p. 29.

²² Ibidem, p. 34.

23 Michel Foucault, Patrice Maniglier, Dork Zabunyan, Foucault at the Movies, Columbia University Press, New York, 2018, p. xiii.

²⁴ Ibidem, p. 128.

²⁵ Ibidem, p. 185.

26 Sylvère Lotringer (ed.), Foucault Live (Interviews, 1961- 1984), Semiotext(e) 1996, pp. 66-67.

²⁷ Ibidem, pp. 187-188.

²⁸ Ibidem, pp. 123-124.

²⁹ Ibidem, pp. 187-188.

30 John Rajchman , „Foreword”, în Noam Chomsky and Michel Foucault, The Chomsky-Foucault Debate on

Human Nature, The New Press, New York, 2006.

³¹ Ibidem, pp. vii-viii.

³² Ibidem.

³³ Michel Foucault, Confronting Governments: Human Rights, Libération, iunie 1984, în Noam Chomsky and Michel Foucault, op. cit., p. 212.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ (SELECTIV)

Blanchot, Maurice, „Michel Foucault așa cum mi-l imaginez”, în Michel Foucault, Biopolitică și medicină socială, Idea Design & Print, Cluj, 2003, pp. 5-19;

Chomsky, Noam/ Foucault, Michel, Despre natura umană, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2012; Foucault, Michel, Patrice Maniglier, Dork Zabunyan, Foucault at the Movies, Columbia

University Press, New York, 2018;

Ghiu, Bogdan, „Postfață”, în Michel Foucault, Anormalii, Editura Univers, București, 2001; Lotringer, Sylvère (ed.), Foucault Live (Interviews, 1961- 1984), Semiotext(e) 1996;

Rajchman, John, „Foreword”, în Noam Chomsky and Michel Foucault, The Chomsky- Foucault Debate on Human Nature, The New Press, New York, 2006.