Cristian Andreescu
Analizând în paralel elemente esenţiale din teoriile lui Lucian Blaga şi Mihai Drăgănescu, vom constata că acestea au printre noţiunile de bază „profunzimile materiei” şi “diferenţialele divine”. Ne vom folosi în această analiză şi de conceptul lui Basarab Nicolescu de nivel al realităţii.
Sistemul filosofic al lui Lucian Blaga admite un centru metafizic, Marele Anonim, cel care generează diferenţialele divine, din care porneşte toată creaţia.
Ortofizica lui Mihai Drăgănescu porneşte de la informaterie, de la faptul că materia nu poate fi despărţită de informaţie, oricât de profund am ajunge în explorările lumii materiale.
Basarab Nicolescu cercetează modul în care informaţia se întrepătrunde cu materia chiar şi la cele mai îndepărtate niveluri.
Dorim să analizăm în detaliu şi să corelăm aceste concepte, să urmărim asemănările şi diferenţele între ele, iar în acest scop ne vom folosi, în afară de lucrările numiţilor filosofi, şi de rezultatele gândirii altor filosofi sau ale altor oameni de ştiinţă care au tras concluzii importante pentru filosofie din rezultatele ştiinţifice. Acest lucru este foarte adecvat, deoarece, atât la Blaga, cât şi la Drăgănescu şi Nicolescu, există ideea de creaţie în planuri multiple, materiale, informaționale, tehnice, științifice și artistice.
În perspectiva filosofiei lui Blaga, creațiile umane sunt marca singularității – omul este o mutație cosmologică fiind situat întru mister și revelație – au o amprentă stilistică matricială efectivă și eficientă sub raport gnoseologic, epistemologic și artistic. Matricea stilistică este constituită ca o consecință a acțiunii diferențialelor divine. Prin acestea, prin matricile stilistice, Marele Anonim se protejează: limitează forța de creație și cogniție umană, creațiile omului sunt „formatate” și limitate astfel, stilistic, împiedicând omul să ajungă prea ușor prea în profunzime; ca nu cumva să-și aroge poziția de centru metafizic.
Blaga consideră diferenţialele divine „ca obiecte ale gândirii magice ale divinităţii care trebuie să fie absolut simple şi infinitezimale”[1]
Aceste „obiecte infinitesimale” sunt generate de instanţa cea mai îndepărtată de percepţiile noastre, de cea mai abstractă stare imaginabilă, de „Marele Anonim” :
„Obiectivul actului generator al Marelui Anonim are amploarea complexă a totului divin, dar acest obiectiv este totdeauna voit restrâns la un segment absolut simplu sub unghi structural şi minimalizat la extrem sub unghi substanţial. Un astfel de rezultat poate fi numit : o „diferenţială divină”[2]
Constantin Noica arăta în recenzia sa la Ortofizica: „Cu Ortofizica, în schimb, ni se oferă, cum spune Prefaţa, o explicare unitară a fizicului, biologicului şi spiritualului, ţinând seama că în toate planurile este vorba de procese cu caracter informaţional. Dacă reţinem că întreaga tehnologie (p. 490 în final) are şi ea un substrat comun informaţional, atunci lumea toată, că este a naturii, a omului ori a artefactului uman, apare schimbată la faţă, putând fi atacată unitar de gândire dintr‑un unghi absolut nou.”[3]
Dacă dorim să aflăm definiţia unuia din noile concepte introduse de Mihai Drăgănescu (informaterie, ortosens, ortoexistenţă, lumatie, introdeschidere, arhem, etc.),
observăm că ele se definesc unele prin altele, formând o ierarhie a profunzimii, ceea ce dă această impresie de asemănare cu o teorie axiomatică.
Aceste concepte de bază ale teoriei, ortoexistenţă, ortosens, informaterie, introdeschidere pot cuprinde profunzimi oricât de mari în lumea necunoscută nouă şi ele pot crea o punte de legătură între abisul neexplorat, dar generator de universuri şi lumea noastră cunoscută sau în curs de a fi explorată.
De exemplu orto-, meta- şi para-, preluate din greaca veche de cele mai diverse ramuri ale gândirii : meta – dincolo de…, para – pe lângă, orto – drept. Astfel avem : fizică şi metafizică, (adică fizica, lumea concretului şi aceea care este dincolo de fizică), ortodox şi paradox, adică învăţătura dreaptă şi ceea ce este „pe lângă învăţătură – paralelă cu ea”, adică fără nicio legătură cu ea.
Şi atunci dacă metafizica este despre lumea care ne-ar putea explica modul în care a apărut şi „funcţionează” lumea concretului, cuvântul „ortofizica” ne duce cu gândul la „drept la ţintă”, la ceea ce este în cele mai îndepărtate profunzimi ale lumii vizibile şi concrete.
La Mihai Drăgănescu, lucurile se petrec astfel :
„Unul din ingredienţii fundamentali ai existenţei, conform viziunii ortofizice, este informateria. Altul este ortoenergia (lumatia sau energia profundă). Este luat în consideraţie şi un sâmbure al existenţei, cu ortosensurile primordiale ale existenţei, implicând Conştiinţa Fundamentală a Existenţei, acest sâmbure fiind obiectul cel mai imuabil în constituţia lui, veşnic, al existenţei. Naşterea unui univers este generată de acest sâmbure prin producerea de ortosensuri în informaterie şi cuplaj cu ortoenergie, formând structurile şi legile fizice ale universului”[4]
Dacă Drăgănescu porneşte de la materie şi, explorându-i profunzimile, ajunge prin informaterie şi ortosens la Conştiinţa Fundamentală a Existenţei, Blaga porneşte de la Marele Anonim şi, prin diferenţialele divine, ajunge la existenţă, aşa cum o putem percepe în mod concret şi factic.
Prin urmare, atât Blaga, cât și Drăgănescu consideră că realitatea este generată de instanța cea mai abstractă, cea mai îndepărtată de percepțiile noastre, adică de Marele Anonim, respectiv de Conștiința Fundamentală a Existenței, având ca bază diferenţialele divine, respectiv ortosensurile și informateria.
Diferența între cei doi constă în aceea că Blaga ia ca platformă de plecare direct Marele Anonim, pe când Drăgănescu începe prin a cerceta profunzimile materiei şi descoperind acolo Conștiința Fundamentală a Existenței.
Aşa cum am sugerat mai sus, putem desluşi două „curgeri” în sens invers una faţă de cealaltă şi pentru a le evidenţia mai bine, vom apela la nivelurile de realitate, concept introdus de Basarab Nicolescu . Înainte de a defini aceste niveluri în modul în care el menţionează pentru prima dată acest concept, propunem să contemplăm mai întâi o afirmaţie destul de intuitivă pe care Nicolescu[5] o face citându-l pe Ştefan Lupaşcu (Stephane Lupasco):
„(…) elementul ….va fi mereu, la rândul său, compus din elemente, va conţine mereu, structurat, alte elemente, fără să putem ajunge vreodată la un element ultim care să semnifice…identitatea perfectă şi non-contradicţia absolută…. şi care să reducă, deci, orice lucru la un element unic, de fapt, la acel UNU metafizic…”
O afirmaţie foarte similară face şi David Bohm, autor al unor interpretări din cele mai îndrăznețe din domeniul fizicii cuantice:
”(….), nu avem o scindare între minte şi materie în general. La fel ca şi în cazul informaţiei şi a semnificaţiei, acestea sunt două aspecte ale aceluiaşi proces, separabile doar în gând, dar nu şi în realitate. Asta implică bineînţeles că nu conştiinţa umană este acel ceva care se găseşte în exterior peste tot în tot universul material. Însă materia a ajuns să însemne o totalitate a fiinţei, în ultimă instanţă de o subtilitate dincolo de orice limită definibilă. Şi astfel, ea poate fi numită cu aceeaşi îndreptăţire minte sau minte-materie sau materie-minte. În această unică totalitate, semnificaţia asigură toată fiinţa şi bineînţeles, toată existenţa.”[6]
În aceeași lucrare el mai afirmă că „informaţia conţinută în unda-câmp Schrödinger „ghidează” particulele, dar ea însăşi se bazează tot pe un suport material, mult mai subtil, care nu a fost încă pus în evidenţă. Dar şi această din urmă formă de materie este ghidată de un tip şi mai subtil de informaţie şi aşa mai departe, o asemenea ierarhie putând să continue în principiu în mod indefinit.”
Dintr-o dată avem o nouă perspectivă ! Apare noțiunea de semnificație şi aceea de ierarhie a informației din ce în ce mai subtilă, iar informația ca ”acea mărime care se măsoară în biți” nu mai poate acoperi necesitatea de a reprezenta structuri atât de complexe.
De aceea, informateria este o denumire cum nu se poate mai potrivită, iar stratificarea realităţii pe niveluri, aşa cum propune Basarab Nicolescu, este în perfectă concordanţă cu aceste afirmaţii.
La Drăgănescu întâlnim o reală capacitate de a crea cuvinte noi româneşti, bazată pe un simţ profund al limbii române, pe capacitatea acestei limbi ascunsă şi aproape deloc exploatată în ultimul timp, de a crea în mod natural cuvinte noi cu sensuri noi, fără a face apel la concatenări de cuvinte mai simple aşa cum este tipic limbilor engleză şi germană, mai ales limbii germane.
Acest simţ al limbii române profund şi fecund ne duce cu gândul la Constantin Noica şi – de ce nu ? – la Nichita Stănescu, depăşind astfel, cadrul filosofiei şi pătruzând în acea zonă specific românească, de geneză, de raportare la rădăcinile cele mai adânci ale gândirii şi vorbirii, ale spiritualităţii primare.
Să luăm, de exemplu cuvântul „informaterie”. Un mod frumos şi natural de a forma un cuvânt nou din două cuvinte existente este de la găsi o silabă comună şi de a realiza „lipirea” prin acea silabă : „informaţie” şi „materie” au în comun silaba „ma”. În „informaterie”, ea apare o singură dată în mod natural, născând în acelaşi timp un cuvânt şi o semnificaţie nouă. Alte exemple specific româneşti ar putea fi „întrupare” sau „întrunire”.
Lucrarea lui Noica „Cuvânt împreună despre rostirea românească” priveşte sub cele mai diferite aspecte cuvinte care în limba română au un sens profund şi care sunt intraductibile. „Întru” este unul din acestea, apoi „rost”, rostire”, „sinele şi sinea”, „temei”, etc.
Ţinând seama de acest aspect, putem spune cu certitudine că opera lui Mihai Drăgănescu este una specific românească.
Revenind la cealaltă noţiune, aceea de nivel de realitate, iată cum o introduce Basarab Nicolescu[7]:
„Înţelegem prin nivel de realitatea un ansamblu de sisteme invariant la acţiunea unui număr de legi generale : de exemplu, entităţile cuantice supuse legilor cuantice, care sunt în ruptură radicală cu legile lumii macrofizice. Adică două niveluri de realitate sunt diferite dacă, trecând de la unul la altul, există ruptură a conceptelor fundamentale”
Nivelurile de realitate sunt altceva decât nivelurile de abstracţiune, pentru că, vom putea vedea imediat, şi abstracţiunile pot fi stratificate pe niveluri.
Tot Basarab Nicolescu scrie despre abstracţiune în acelaşi loc, în felul următor:
„Fizica cuantică ne-a făcut să descoperim că abstractizarea nu este un simplu intermediar între noi şi Natură, un instrument pentru a descrie Realitatea, ci una din părţile constitutive ale Naturii.”[8]
Dacă nivelurile realității sunt o succesiune de obiecte aflate într-o structură/informaţie care ele însele reprezintă o structură/informaţie care leagă obiecte mult mai subtile, care la rândul lor reprezintă structuri şi mai fine şi aşa mai departe în mod nedefinit, nivelurile de abstracţiune sunt succesiuni de abstracţiuni definite pe baza altor abstracţiuni, formând de asemenea un lanţ despre care nu avem motive să credem că are un sfârşit.
Exemplul cel mai la îndemână pentru nivelurile de abstracţiune este cel al numerelor, reale în particular. Pentru a le defini avem nevoie de urmatorul şir de noţiuni, fiecare bazându-se în definirea lui, pe cel anterior : mulţime, funcţie plus relaţie, relaţie de echivalenţă, echipotenţă, clase de echivalenţă de mulţimi echipotente, număr natural, număr raţional ca pereche de numere naturale, şir, convergenţă, clase de echivalenţă de şiruri convergente de numere raţionale, număr real. Pe de altă parte numerele au fost intuite din cele mai vechi timpuri şi sunt nişte abstracţiuni obiective care pot fi constatate peste tot în natură. Prin urmare, chiar dacă în aparenţă, abstracţiunile (putem spune foarte bine: informaţia) din succesiunea de niveluri ale realităţii diferă de succesiunea nivelurilor de abstracţiune aşa ca în exemplul de mai sus, în definitiv, natura le permite acestor aparenţe să coexiste şi să fie, în cele din urmă, aspecte ale aceleiaşi informaţii integrate.
Nu există niciun motiv să considerăm numărul de niveluri de realitate sau numărul nivelurilor de abstracţiune ca fiind limitate. Nivelurile de abstracţiune, sau mai bine zis, abstracţiunile nu sunt apanajul mintii raţionale, mintea profundă, aceea transraţională operează cu abstracţiuni la fel de bine ca şi aceea care se exprimă în mod logic, discursiv, chiar într-o măsură mai mare. Specificul minţii transraţionale este gândirea asociativă, prin simboluri, mitică. Gândirea raţională si aceea transraţională operează complementar, în tandem. O tendinţă adânc înrădăcinată a ambelor tipuri de gândire este aceea de a “sintetiza”, de a integra, atunci când avem de a face cu mulţimi infinite de elemente ce pot fi socotite echivalente dintr-un anumit punct de vedere, de a integra deci toate elementele acelei mulţimi într-un singur element care va fi reprezentantul întregii mulţimi.
Ce s-ar întâmpla dacă am privi nivelurile de abstracţiune ale realităţii ca pe un şir, aşa ca în exemplul de mai sus, acela cu numerele ?
Am putea oare să ne gândim la o limită ? Am putea oare integra toate elementele acelei mulţimi de niveluri într-un singur element care va fi reprezentantul întregii mulţimi ? L-am putea oare numi Conştiinţa Fundamentelă a Existenţei ? Sau Marele Anonim ?
Observăm că abstracţiunea nu este un apanaj al gândirii logice ; abia „gândirea” dincolo de logică, adică reflectarea din profunzimi şi dialogul cu profunzimile poate să aibă legătură cu adevăratul ei „tezaur”. Sensul ascuns intrinsec fiecărui lucru este de domeniul abstracţiunii celei mai pure deoarece fiecare lucru „poartă în spate” ansamblul implicit al nivelurilor sale, cu alte cuvinte a descifra sensul ascuns al fiecărui lucru înseamnă a „descoji” un nivel după altul într-o căutare fără de sfârşit a explicitării acestui sens. Revenim şi subliniem că „gândirea dincolo de logică”, adică aceea a profunzimilor psiho-logice, aceea mitică, având conectare la rădăcinile ancestrale ale minţii umane, cu toate că abundă de reprezentări concrete, este, în fond o gândire prin excelenţă abstractă şi poartă caracteristicile acelui ansamblu implicit al tuturor nivelurilor de abstracţiune, în contact direct, deşi sporadic, cu sensurile ascunse, implicite ale realităţii obiective.
Întorcându-ne la începutul acestui text, observăm că Blaga se situează pe direcţia abstract – concret, iar Drăgănescu a ales calea inversă : concret – abstract.
În continuare, putem constata că, indiferent că vorbim despre Marele Anonim sau despre Conştiinţa Fundamentală a Existenţei, descrierea făcută se potriveşte cu ambele noţiuni. Privind cu atenţie sporită, putem constata că intuirea ansamblului implicit al nivelurilor de abstracţiune ne-ar putea duce la Marele Anonim, iar căutarea sensului ascuns al fiecărui element al realităţii obiective ar putea duce prin ortosens şi ortoexistenţă la Conştiinţa Fundamentală a Existenţei.
Pare acelaşi rezultat obţinut pe două căi diferite, am putea spune chiar, pe două căi opuse, însă convergând una către cealaltă.
Ne propunem să cercetăm în detaliu aceste aspecte urmărind să dăm răspunsuri acestor întrebări născute dintr-o primă abordare comparativă a concepţiilor acestor mari gânditori. În plus, ne propunem să urmărim posibilitatea de a trata sub aceeaşi serie de întrebări, şi Terţul Ascuns introdus de Basarab Nicolescu.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Blaga, Lucian, Opere, 11, Trilogia cosmologică, Bucureşti, Editura Minerva, 1988.
Drăgănescu, Mihai, Societatea conştiinţei, Bucureşti, Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială al Academiei Române 2007.
Nicolescu, Basarab, Ce este realitatea?, Iaşi, Junimea, 2009.
Noica, Constantin, Recenzie la Ortofizica lui Mihai Drăgănescu, Bucureşti, Noema, Vol. XIII, 2014.
Bohm, David, „Meaning and Information”, P. Pylkkänen (ed.): The Search for Meaning: The New Spirit in Science and Philosophy, Crucible, The Aquarian Press, 1989.
Note
[1] Lucian Blaga, Opere, 11, Trilogia cosmologică, Editura Minerva, Bucureşti, 1988, p. 90.
[2] Ibidem, p. 73.
[3] Constantin Noica, Recenzie la Ortofizica lui Mihai Drăgănescu, Noema, Vol. XIII, 2014, pp. 11-17 (citatul este de la p. 12). Cf. Noema, „referatul elaborat de Constantin Noica, cerut de Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică în 1984, în vederea publicării lucrării Ortofizica aparţinând lui Mihai Drăgănescu (…) a fost preluat, cu acordul autorului, din Alexandru Surdu, Vocaţia filosofiei româneşti, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995” cu acordul acestuia.
[4] Mihai Drăgănescu, Societatea conştiinţei, Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială al Academiei Române, Bucureşti, 2007, pp. 9-10.
[5] Basarab Nicolescu, Ce este realitatea?, Junimea, Iaşi, 2009, p. 47.
[6] David Bohm, „Meaning and Information”, P. Pylkkänen (ed.): The Search for Meaning: The New Spirit in Science and Philosophy, Crucible, The Aquarian Press, 1989.
[7] Basarab Nicolescu, Ce este realitatea?, Junimea, Iaşi, 2009, p. 78.
[8] Ibidem, p. 78.
Lasă un răspuns